szekelyderzs

Dârjiu

Localitatea amplasată in zona depresionară a Subcarpaților Transilvaniei, intre Târnava Mare si Homorodul Mic, beneficiază de un relief fragmentat, reprezentat prin culmi si culoare depresionare. Satul, așezat în capătul văii Pariului-Mare (Nagypatak), se află la o altitudine intre 525-675 m si este înconjurat de dealuri.

Clima zonei este continentala, cu ierni friguroase (media fiind intre -3 si -5ºC) si veri temperate (18-20º C). Temperatura medie anuala este de +9,5-10 ºC.

Istoria comunei de astăzi începe după perioada năvălirii tătarilor. Menţionat pentru prima oară în 1334 în registrul de dijmă papală sub numele latinesc “Ers”, satul Dârjiu făcea parte în evul mediu din Scaunul Odorhei (Udvarhely-szék), cea mai importantă dintre cele şapte unităţi teritoriale administrative din Transilvania ce aparţineau secuilor, urmaşii coloniştilor-militari însărcinaţi, începând cu  secolul XI, să apere graniţele estice ale regatului feudal maghiar. Populația răsfirată în timpul asediului a început din nou să se așeze in valea pârâului Penzes. Pe lângă coloniști, au apărut si cei din regiunea săseasca. In numele unor familii urmele lor se regăsesc și astăzi. Conform tradiției, așezarea s-a divizat in doua in urma unei colonizări după o epidemie. In partea satului care este denumit astăzi Felszeg s-au așezat secuii liberi, in timp ce in partea denumita Alszeg s-au mutat iobagii. Aceasta forma a structurii sociale a așezării s-a păstrat îndelung si a încetat doar pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

În 1999 localitatea a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial la poziţia 596 „Aşezări rurale cu biserici fortificate din Transilvania”.

Fondul construit – „păstrează integral forma constituită în sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea comportă soluţii constructive şi ornamentale originale şi dovedeşte stilul de viaţă al unei comunităţi libere şi prospere având instituţii proprii şi structuri medievale de organizare (bresle, vecinătăţi)

Ansamblul format din Biserica unitariana fortificata si zidul fortificației alcătuiesc elementul dominant al sitului, constituindu-se in imaginea identității istorice a locuitorilor secui și în același timp fiind o excepție in contextul arhitecturii defensive a secuilor - este unul din rarele exemple de biserica-cetate, de tip saxon, in ținutul secuilor.

Biserica gotică este de tip sală, are o navă și cor închis într-o absida poligonală. Ridicată înainte de 1419, biserica este construită pe locul unei capele romanice de la care provine o cărămidă cu inscripţie runică indicând anul 1274.

Configuraţia actuală a edificiului se datorează  unei importante faze de refacere în stil gotic-tardiv impusă de fortificare (începutul secolului XVI), căreia i se datorează ferestrele ample, tribuna de vest, susţinută pe  3 arcade în arc frânt şi bolţile în reţea ale navei şi corului. Nervurile de piatră ale bolţilor descarcă pe console conice ce sunt decorate, în cor,  cu reliefuri reprezentând simboluri catolice  şi laice.  Ansamblul constituit din cor de tribuna de est (1800), orgă (1837) şi amvon (1759), în stil baroc provincial, poartă simboluri ale Unitarianismului, adoptat de secui după 1568.  Portalurile gotice de pe faţadele de vest şi de sud sunt protejate de portice târzii ce adăpostesc pietrele de mormânt de factură renascentistă.

În jurul anului 1520, întreaga construcţie a fost supraînălţată cu un etaj de apărare cu parapet în consolă, străpuns de goluri de tragere în formă de gaură de cheie întoarsă. Acoperişul înalt, unitar întregeşte aspectul monolitic al edificiului.

În 1887, cu prilejul unor reparaţii, au ieşit la lumină - de sub zugrăveli impuse de Reformă la sfârşitul secolului XVI -  mari fragmente de pictură murală. Pe peretele de nord, ciclul Legendei Sfântului Ladislau este redactat în cinci scene succesive: Fecioarele maghiare sunt torturate de către cumani;  Regele Ladislau  şi soldaţii săi urmăresc călare pe cumanul ce răpise o fată; Regele, ajutat de fata răpită, se luptă cu regele cumanilor, Kún; Fata taie capul cumanului înfrânt de Ladislau;  Eroul se odihneşte vegheat de fata dezrobită.

Pe peretele de sud al navei se succed: figuri de sfinţi episcopi, “Sath” şi “Khilian(u)s”;  Arhanghelul Mihail, în cămaşă de zale şi suliţă, purtând balanţa Judecăţii de apoi. Ultima scenă ilustrează convertirea Sfântului Paul: Saul căzut de pe cal, are revelaţia lui Iisus. În grupul celor trei soldaţi din cortegiul lui Saul, unul poartă un stindard purtând o inscripţie.

Biserica fortificată este exemplul cel mai sugestiv de diseminare a modelului bisericii - cetate (dezvoltat în Saschiz) construit pe un teritoriu secuiesc. Este asemănător cu bisericile de la Cloașterf și Dupuș, dar și cu cele situate în apropiere, Beia și Archita.

BIBLIOGRAFIE:
BRĂTULESCU, Victor, Biserici din Transilvania. Biserici intărite, în"Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", 1937, XXX.
DRĂGUŢ, Vasile,  Arta gotică în România, Bucureşti, 1979.
FABINI, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Band I, Heidelberg, Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e.V.,  Hermannstadt, MONUMENTAVerlag, 1998
FABINI, Hermann und Alida, Kirchenburgen in Siebenbürgen. Abbild und Selbstdarstellung siebenbürgisch-sächsischer Dorfgemeinschaften, Leipzig, 1985.

FABRITUS-DANCU, Juliana, Cetăţile ţărăneşti săseşti din Transilvania, Sibiu, Revista "Transilvania", 1980.
GHEORGHIU, Teodor Octavian, Arhitectura medievală de apărare din România, Bucureşti, 1985.
KOVACS, Andras, L’église unitarienne de Dirjiu, în "ICOMOS- Cahiers du Comité National Allemand", XIV, München, 1995.
MACHAT, Christoph, Églises fortifiées saxonnes de Transylvanie/ Wehrkirchen und Kirchenburgen in Siebenbürgen, în Denkmäler in Rumänien (Hrsg. Christoph Machat)/ Monuments en Roumanie, dans: ICOMOS – Cahiers du Comité National Allemand/ Hefte des deutschen Nationalkomitees,  XIV,München, Karl M. Lipp Verlag, 1995
MACHAt, Christoph, Die Wehrkirchen Siebenbürgens im europäischen Vergleich, în "Forschungen zur Volks- und Landeskunde", 21 (1078), No. 1, p. 88-97.
VĂTĂŞIANU, Virgil, Istoria artei feudale în Ţările Române, Tom I: În perioada de dezvoltare a feudalismului, Bucureşti, Editura Academiei, 1959.
VELESCU, Oliver, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Bucureşti, Editura Meridiane, 1964.

szekelyderzs templom 01
szekelyderzs templom 02
szekelyderzs templom 03
szekelyderzs templom 04
szekelyderzs templom 05
szekelyderzs templom 06
szekelyderzs templom 07
szekelyderzs templombelso
szekelyderzs templombelso 02
szekelyderzs templombelso 03
szekelyderzs templombelso 04
szekelyderzs templombelso 05
szekelyderzs templombelso 06
szekelyderzs templombelso 07
szekelyderzs templombelso 08
szekelyderzs templombelso 09