Satul este aşezat în SV Transilvaniei, într-o regiune cu coline joase “Podişul Secaşelor”, favorabilă în special culturii viţei de vie, înconjurată spre E-SV de munţii împăduriţi ai Cindrelului, ceea ce a  determinat numele german al regiunii– Unterwald, este străbătută de două râuri mai importante şi de afluenţi ai acestora.
Un important drum antic ce  lega cele două râuri mari ale Transilvaniei – Mureşul si Oltul şi care în Evul Mediu a rămas unul dintre principalele drumuri comerciale ce legau zona  Sibiului - Hermannstadt cu Europa, trece la numai 3 km de localitate (în prezent şoseaua europeana E 15), Câlnicul – Kelling se află de asemenea, la cca 14 km de unul din principalele oraşe ale Transilvaniei medievale, Sebeş – Mulbach.

Teritoriul localităţii este străbătut de la SV la NE de un afluent al Secaşului Mare – pârâului Câlnicului, doi afluenţi sezonieri fiind situaţi în dreapta văii acestuia.
Câlnicul este o localitate apărută în prima fază de colonizare, situată pe fostele “pământuri regale”. Cu ocazia unor săpături arheolgice din 1941-1942 pe teritoriul localităţii au fost descoperite: o aşezare neolitică (cca 15 locuinţe cu câte 2 încăperi, un inventar ceramic şi unelte); mici urme aparţinând epocii bronzului; urme din perioada ocupaţiei romane şi cărămizi cu ştampila Legiunii XIII Gemina.

Prima atestare documentară a localităţii în anul 1269 este legată de familia grafilor (comes) de Kelling.
Spre deosebire de majoritatea satelor de colonizare germană care au ca punct de greutate biserica fortificată, in Câlnic acest rol este preluat, atât prin aşezare cât şi prin funcţiunea de fortăreaţă de reşedinţa nobiliară fortificată.

În 1999 localitatea a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial la poziţia 596 „Aşezări rurale cu biserici fortificate din Transilvania”.
Ansamblul „Cetate”(Burgviertel), format din zidul de incintă cu traseu circular și Turnul Donjon, este datat în ultima treime a sec. al XIII-lea. Este amplasat în centrul localităţii pe un mic promontoriu la baza căruia se află albia pârâului Câlnic. Cetatea este constituită din două incinte ovale concentrice. Pe latura de nord a primei incinte se află turnul – poartă, apărat de o barbacană care face legătura cu incinta exterioară. La sud, pe traseul incintei principale se află un turn cu plan pătrat, exterior zidului iar, la sud-est, pe incinta exterioară un turn semicircular. În interiorul incintei se află la vest un turn, la nord-est o capelă, iar pe latura de nord, adosat zidului, se află cămări dintre care cele dinspre nord-vest sunt în ruină. Construcţia cea mai importantă este turnul locuinţă, construit la începutul perioadei gotice, denumit de localnici “Siegfrid”. Planul este rectangular cu axa lungă pe direcţia nord-sud, cu 6 niveluri (după urmele existente ale locaşurilor capetelor de grinzi), din care ultimele două în retragere. Accesul la primul nivel, cel al beciului, se face de pe latura de nord, pe sub un portic acoperit în polată.

Capela este o construcţie rectangulară cu absida retrasă cu traseu elipsoidal şi un arc triumfal în plin cintru. Accesul se face pe faţada de vest printr-un ancadrament de piatră  în arc frânt Pe latura de vest se află tribuna de lemn pe stâlpi circulari de lemn şi cu parapet cu tăblii pictate. Accesul se face printr-o scară de lemn paralelă cu peretele de nord.

La sud-est, decroşat faţă de zidul de incintă se află un turn cu plan rectangular, cu patru niveluri. Primul nivel funcţiona ca depozit de muniţie iar celelalte aveau rol de apărare, fiind dotate cu goluri de tragere.

Turnul poartă, decroşat cca.1/3, are patru niveluri, din care ultimele două sunt uşor retrase. Accesul la nivelul al doilea se face printr-o scară exterioară acoperită iar între niveluri legătura se face prin scări de lemn.
Pe interiorul incintei, adosat laturii de nord  se află camerele pentru provizii pe trei niveluri, sau ruinele acestora, pe latura de nord vest.
Incinta exterioară , cu un contur elipsoidal, se află la o distanţă între  8 – 30 m de incinta principală. Spre sud-est se află un turn semicircular. Incinta are guri de tragere dispuse pe un singur nivel iar turnul semicircular , pe două niveluri.
Turnul poartă este protejat de o barbacană alungită cu două niveluri din grinzi de lemn.

Biserica de pe deal a fost construita in secolul 15 de comunitatea săsească. Biserica din Deal din Calnic a fost consolidata si transformata in stil neogotic in perioada 1868-1869. Biserica păstrează numeroase elemente de sculptură din faza inițială: două tabernacole și portalul sacristiei, în stil gotic. Două strane pictate, în stil baroc, datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. In patrimoniul Bisericii Evanghelice din Calnic se afla Orga Karl Hesse din 1867, fiind una din cele 130 de orgi construite de către constructorul vienez de orgi.

Program de vizitare
Cetatea şi muzeul: Zilnic: 10–17 (iarna) 9–19 (vara)
Taxa de intrare: 6 lei; Reducere 3 lei

Biserica evanghelică (cca 300 m) Monument istoric sec. 14–19

Parcare vizitatori
Expo-stand cu vânzare: artizanat, pliante, albume, carte, obiecte artă, suveniruri

Informaţie turistică: texte panouri şi pliante de vânzare
(română. germană, engleză, franceză).
Tel: +40745828872; +40762465014; fax:+40264.594470
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.



_{BIBLIOGRAFIE:
ACKER; HANS, Heimatbuch Kelling, Bietingheim- Bissingen: Verlagsdruckerei Otto W. Zluhan, 1987
ANGHEL; GHEORGHE, Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII-XVI. Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1986, p. 98-102
BALŞ, ŞTEFAN, “Restaurarea cetăţii ţărăneşti din Câlnic”, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1967, p.38-52
FABINI Hermann, Atlas der Siebenburgisch – Sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol I, Sibiu, Heidelberg, 1998, p. 342 - 346
FABRITIUS DANCU Juliana, Siebenburgisch – sächsische Kirchenburgen aus Siebenburgen, Sibiu, 1980 pl. nr. 1
GERSTER  Georg, RILL Martin, Siebenburgen im Flug, München,1997, p, 26, 200
HEITEL, RADU, Cetatea din Câlnic, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1968
OPRESCU GEORGE, Bisericile cetăţi ale saşilor din Ardeal, Bucureşti, 1956, p.23-24, 104-106
VĂTĂŞIANU Virgil, Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I Bucureşti, 1959, p.17-19, 282}